Atent te-ai strecurat in tufe de ciulini
ochii-ți se mai văd, mimetizata toată.
Și ai uitat ce-nseamna sa te alini
trăim… trăiești… o viața idioată.
Te bucuri parcă doar de soare,
îți e frică să mai ieși pe drum.
Umilă strigi la cer cu nepăsare
îți este dor de apa și de scrum.
Orbi trec pe lângă tine mulți,
cu suflete metalici,
doar gândurile ți le mai asculți,
te crezi o floare uitată în ghiveci.
Adie vântul cu semințe, apar și doua raze,
una alege să rămână … ce bucuroasa ești!
Apare o tulpina apar și doua frunze
cuvinte n-ai… dar vrei să ii vorbești.
Zilele trec cu nopți înghesuite… și înflorește,
îl privești intr-o tăcere lungă și suspini…
ce trandafir… ce frumos crește!
… păcat ca ești doar tufă de ciulini.
Un trecător uitat de gânduri și trecut,
pășește încet și apăsat, cu jocuri de lumini,
“Cum dintre pietre au răzbătut
înghesuite de ciulini…, doua tulpini?”
… căci ai uitat… și tu erai un trandafir.