“Sarcina ta nu este să cauţi iubirea, ci doar să cauţi şi să găseşti toate barierele dinlăuntrul tău pe care ţi le-ai construit singur pentru a te feri de ea.” (Rumi) mi-a plăcut mult … și am decis imediat să aștern câteva cuvinte.

În citatul lui Rumi, esența nu este despre căutarea iubirii, ci despre descoperirea și înlăturarea barierelor care ne împiedică să o experimentăm.

Aceste bariere sunt construite adesea din teama noastră de a fi vulnerabili sau de a repeta suferințele din trecut, adânc în subconștient, traumele nerezolvate din experiențele anterioare influențează modul în care percepem și reacționăm la realitatea prezentă iar sistemul nostru nervos devine un fel de detector de “pericole” emoționale, asociind rapid evenimentele prezente cu cele trecute, mai ales dacă acestea au cauzat durere sau frustrare.

Când suferim o traumă emoțională, fie dintr-o relație personală sau din alte experiențe dificile din trecut, mintea noastră creează mecanisme de apărare, acestea pot fi văzute ca niște ziduri interne pe care le ridicăm pentru a ne proteja de suferință.

Aceste bariere nu doar că ne separă de noi înșine, dar și de ceilalți.

Ceea ce devine o “realitate percepută” în momentele noastre de vulnerabilitate este adesea o distorsiune a prezentului, rezultată din frica de a retrăi durerea din trecut.

Neurocortexul, partea din creier responsabilă de raționament și analiză, are un rol important în procesarea acestor situații, în fața unui stimul emoțional, el începe să compare rapid cu experiențele anterioare și să genereze un răspuns automat, de multe ori disproporționat față de realitatea prezentă.

Astfel, proiectăm asupra oamenilor din fața noastră comportamente și trăsături pe care le-am întâlnit la cei care ne-au rănit în trecut, din păcate acesta este un proces inconștient, dar care ne modelează și ne transformă automat percepția asupra realității.

Un exemplu comun este atunci când cineva din prezent are un comportament sau o atitudine care seamănă cu cel al unei persoane din trecut care ne-a provocat durere și fără să realizăm, subconștientul nostru “trage un semnal de alarmă”, chiar dacă situația actuală este complet diferită, răspunsul nostru emoțional este ca și cum am retrăi trauma inițială. În loc să vedem persoana din prezent pentru cine este ea cu adevărat, o vedem prin prisma fricilor și rănilor noastre nerezolvate.

Acest tipar de reacții disproporționate ne împiedică să experimentăm iubirea în mod autentic.

În loc să fim deschiși și prezenți, suntem captivi într-o iluzie a trecutului, într-un spațiu al fricii și autoapărării. În acest sens, iubirea nu este ceva ce trebuie căutat cu disperare în afara noastră, ci mai degrabă ceva ce devine accesibil pe măsură ce îndepărtăm aceste ziduri interioare, pe măsură ce ne vindecăm și devenim conștienți de proiecțiile noastre.

În esență, sarcina noastră, așa cum sugerează Rumi, este de a deveni conștienți de aceste mecanisme și de a lucra asupra lor. Să ne eliberăm de fricile care ne închid inimile și de a permite iubirii să se manifeste în mod natural.

Vindecarea acestor traume și deconstruirea acestor ziduri ne deschid calea spre autenticitate, spre capacitatea de a iubi și de a fi iubiți în prezent, fără a fi ancorați în durerea din trecut.

În concluzie, iubirea nu este ceva ce lipsește din viețile noastre. Ea este acolo, latentă, în așteptare.

Ceea ce ne împiedică să o simțim și să o trăim sunt zidurile construite de propriile noastre frici, traume și experiențe anterioare.

Rolul nostru este să devenim conștienți de aceste bariere, să lucrăm asupra lor, să le deconstruim și, în acest proces, să ne deschidem cu adevărat spre iubire, într-un mod autentic și liber de proiecțiile trecutului.

R.