Ca părinți, suntem obligați să greșim. Este parte din natura umană și, oricât ne-am dori să oferim perfecțiunea copiilor noștri, realitatea e că nu există manuale care să ne învețe cum să fim părinți desăvârșiți. Da, citim cărți, ne informăm din cursuri online, urmărim vloguri cu „experți”, dar adevărata educație parentală începe și se modelează în momentul în care acel mic suflet începe să depindă de noi. Fiecare decizie pe care o luăm, fiecare reacție, fiecare vorbă, devine un mic fragment din moștenire pe care o lăsăm copilului nostru.

E firesc să ne pregătim pentru venirea unui copil. Bucuria pe care o simțim la aflarea veștii că vom deveni părinți este incomparabilă. Sărbătorim, facem petreceri de „gender reveal”, decorăm camera copilului, cumpărăm toate accesoriile posibile, căutăm cele mai moderne cărucioare, scaune de mașină, aparate de legănat și batistuțe, toate într-o încercare de a ne face viața mai ușoară. În multe cazuri, însă, aceste achiziții sunt doar pentru a ne îndeplini nevoia de a ne simți pregătiți, sau chiar pentru a impresiona pe ceilalți. Câți dintre noi nu am luat decizii bazându-ne pe ce au alții? „Roxana are căruciorul acela cool, hai să îl cumpărăm și noi!”… Tot acest haos al pregătirilor materiale nu reflectă, însă, esențialul: neglijăm de cele mai multe ori pregătirea noastră emoțională și mentală pentru ce înseamnă cu adevărat să crești un copil.

În timp ce ne concentrăm pe a avea cel mai frumos pătuț sau cea mai avansată tehnologie pentru bebeluș, câți dintre noi cumpără măcar o carte despre cum să crești un copil echilibrat? Despre cum să îi ghidezi pașii cu grijă, fără să îl îngrădești cu propriile tale frustrări sau neîmpliniri? Aceasta e una dintre cele mai mari greșeli pe care o fac părinții. Și nu e vina lor directă. Este, de fapt, o greșeală moștenită, un tipar transmis de generații.

Încă de mici, am fost învățați să vedem succesul prin ochii părinților noștri. Am fost încurajați să urmăm visurile pe care ei nu le-au putut îndeplini, iar acum, fără să ne dăm seama, facem același lucru cu propriii noștri copii. Proiectăm asupra lor frustrările noastre, le spunem ce drum să aleagă în viață bazându-ne pe nevoile și eșecurile noastre, nu pe dorințele și aspirațiile lor. Asta nu înseamnă că nu vrem binele lor, ci doar că suntem condiționați să credem că „binele” este ceea ce noi nu am reușit să obținem.

Ne dorim copii care să devină doctori, avocați, piloți, oameni de succes în domenii prestigioase. Îi împingem să exceleze într-un domeniu anume, doar pentru că noi am visat la asta cândva și nu am avut ocazia. Dar uităm că ei nu trăiesc în lumea noastră de atunci, ci într-o lume nouă, care cere alte abilități, alte perspective și o adaptare constantă. Copiii noștri nu sunt replici ale noastre și nici nu ar trebui să fie. Ei sunt indivizi unici, cu propriile lor drumuri de urmat. Iar marea noastră greșeală este să le îngrădim libertatea de a-și descoperi singuri identitatea și destinul.

Proiectarea nefericirilor noastre asupra copiilor este o povară grea, dar frecventă. Când nu am avut parte de anumite oportunități sau experiențe, ne trezim încercând să le oferim aceleași lucruri copiilor noștri, uneori cu forța. Dar ceea ce nu înțelegem este că acești copii nu au nevoie de o reeditare a copilăriei noastre, cu toate frustrările și lipsurile ei. Ei au nevoie de susținere, de ghidare blândă, de o voce care să le spună că e în regulă să își urmeze propriile visuri, indiferent dacă ele coincid sau nu cu cele ale părinților.

Nu ne mai jucăm „țara, țara vrem ostași”, nici „baba oarba” sau alte jocuri ale copilăriei noastre. Acum, copiii cresc într-o lume diferită, o lume a tehnologiei și a schimbării rapide. Este timpul să ne adaptăm și noi la aceste schimbări și să îi pregătim pentru viitorul lor, nu pentru trecutul nostru. Da, e greu să renunțăm la ideea că știm ce e mai bine pentru ei. Dar realitatea e că ei trebuie să învețe să navigheze lumea modernă, o lume care nu mai seamănă deloc cu cea în care noi am crescut.

Cum putem, așadar, să greșim mai puțin? Cum putem să le oferim libertatea de a deveni cine sunt cu adevărat, fără a le impune o moștenire emoțională grea? Răspunsul stă în a trăi în prezent. În a ne dezvolta propria capacitate de empatie și înțelegere. În a ne întreba ce simt cu adevărat copiii noștri, în loc să presupunem că știm deja răspunsul. În a-i asculta atunci când vin acasă supărați, în loc să le spunem „îți dau eu motive de plâns dacă nu te oprești”. În a ne interesa de suferințele lor, în loc să ne concentrăm doar pe cum ne simțim noi.

Pentru că, dacă îi pierdem acum, nu îi vom mai putea recupera. Ei vor crește într-o lume în care vindecarea vine târziu, pe canapele de terapeuți, după relații eșuate și după ce au încercat, la rândul lor, să crească copii cu un echilibru emoțional deja șubred. Ei vor repeta greșelile noastre, fără să înțeleagă de unde vine acel dezechilibru.

Noi, ca părinți, avem datoria de a fi prezenți acum. Nu doar fizic, ci emoțional. Trebuie să fim stâlpi de sprijin pentru copiii noștri, fără să le impunem limite rigide sau să le amputăm creativitatea și spiritul. Trebuie să fim acolo când au nevoie de noi, nu când ne simțim noi confortabil să ne implicăm.

Așa cum plantezi un copac și îl uzi zilnic, conștient fiind că poate nu vei ajunge niciodată să stai la umbra lui, tot așa trebuie să ne creștem și copiii. Să investim în viitorul lor, fără a aștepta recompense imediate, fără a ne proiecta frustrările și dorințele neîmplinite asupra lor. Să fim prezenți pentru ei acum, pentru ca ei să devină adulți echilibrați și conștienți de cine sunt cu adevărat.

E momentul să ne schimbăm perspectiva asupra a ceea ce înseamnă succesul. Să nu le mai impunem copiilor noștri să devină doctori, ingineri sau piloți doar pentru că noi ne-am dorit asta. Să le sugerăm să exploreze domenii noi, să le oferim libertatea de a-și alege propriul drum. Lumea se schimbă rapid, iar copiii noștri au nevoie de abilități și cunoștințe care le vor permite să navigheze un viitor pe care noi nici nu-l putem anticipa. Nanotehnologia, inteligența artificială, explorarea spațială – acestea sunt domenii pe care noi abia începem să le înțelegem, dar care vor fi esențiale pentru generațiile care vin. De ce să le îngrădim accesul la viitor, impunându-le visele noastre din trecut?

Copiii noștri merită șansa de a trăi vieți autentice, liberi de povara neîmplinirilor noastre. Iar noi, ca părinți, trebuie să învățăm să îi susținem.

R.