nu sunt obișnuit să te sărbătoresc astăzi, 1 noiembrie… nu e ziua ta.
nu sunt de acord, să iți aduc astăzi flori, pentru că simplu, nu e ziua ta.
nu sunt, și nu am fost niciodată de acord cu, mulțimea,
și știi foarte bine, nu ne-a interesat niciodată de ce zic vecinii,
nu ne-a interesat niciodată de ce ziceau dușmanii, mai ales prietenii,
si nu ne-a interesat, niciodată de ce zic astrele.
refuz categoric să accept că nu ești aici, pentru că te simt.
încă iți simt mirosul și prezența în tot ce mă-nconjoară.
am dat jos pereții, dar iți simt amprenta între cărămizi crăpate,
poate o dau jos și pe aia, dar nu cred că rezolvă problema….
pentru că iți simt atingerea în tot ce se-ntâmplă-n jurul meu.
știu, ca oarecum, sau imi doresc să cred asta, mi-ai trimis-o în cale,
să ma descurc, să o cuceresc, să o răpun, să o dobor piatră cu piatră,
să îi cuceresc fiecare fir de par în parte,
fiecare trasătură, fiecare gest și fiecare răsuflare…
mai ți minte, când imi spuneai că eu am nevoie să iubesc o femeie,
care, pe care să iubesc eu, mai mult decat ma iubește ea….
știi ce mi se pare ciudat, că și ea a primit, aceeasi … același sfat,
de la, ghici cine, mama ei…, dar nu am avut nicio reacție cand mi-a spus…
am zâmbit înauntrul meu, căci parcă ți-am auzit gândul… cu voce tare.
deși imi venea să te imbrațișez, dar nu erai aici,
deși imi venea să te sun, dar nu mai raspunzi la telefon,
deși imi venea să vin la tine să iți spun, ca am găsit-o…
m-au întâmpinat pereții dezgoliți de amintiri,
am găsit o casă goală, fară apasarea pașilor tai,
o casă rece, fără zâmbetul tau primitor…
oare, e ea? oare ești tu?… oare eu?