Uneori, dorința de a grăbi timpul devine copleșitoare. Mi-aș dori ca ceasul să alerge de zece ori mai repede, să comprim zilele în secunde, orele în clipe, doar ca să pot ieși mai repede din acest carusel, nu am bilet, sunt alergic la inerție. Simt nevoia ca fiecare durere, fiecare frântură de suferință să se dizolve sub presiunea unui timp accelerat. Dacă aș putea controla timpul, l-aș face să se scurgă ca nisipul între degete, pentru ca tot ce doare acum să fie doar un ecou îndepărtat, o amintire vagă, pierdută în uitare. Însă timpul își păstrează ritmul lui crud, și eu sunt forțat să-l simt în toată greutatea lui, secundă cu secundă.
De ce la tine durează durerea mai mult?
Nu te minți, nu te folosești de oameni, nu manipulezi, nu îți vinzi sufletul pentru alinare. E normal să doară mai mult. Poate te întrebi de ce suferi ca un „idiot” când toată lumea îți oferă soluții rapide, îți spune să treci peste. De ce tu ești cel care rămâne blocat în suferință, chiar dacă lumea din jurul tău pare să fi găsit modalități de a o evita?
Ești bombardat cu sfaturi „practice” din toate părțile. „Mergi și f*** ceva nou.” „Acum ești liber, profită! Poți face ce vrei, fără obligații.” În esență, ești îndemnat să îți distrugi durerea într-o explozie de plăceri temporare. Sună atât de simplu, nu? Dar, cumva, stomacul ți se întoarce pe dos. De ce? De ce nu funcționează aceste soluții pentru tine, când pentru alții par să fie o rețetă de succes?
Răspunsul e simplu: sistemele lor funcționează pe alte principii. Ei își pot dezlega durerea prin consumul rapid de experiențe, dar tu nu poți. Pentru că valorile tale nu îți permit să mergi pe drumul acesta superficial. Poți încerca, dacă vrei. Poți explora, dar știi deja că nu vei găsi acolo ceea ce cauți cu adevărat.
Nu sunt adeptul soluțiilor de compromis. Dacă ar fi să aleg calea ușoară, să mă „vindec” rapid, aș plăti un preț mult prea mare: cu valorile mele. Sigur, ar fi o experiență nouă să fac sex cu cineva într-o toaletă de restaurant. Dar ce preț aș plăti? Prețul ar fi clar și definitiv: nu aș putea avea o relație reală cu acea persoană. Ar fi doar o fantezie de moment, un consum. Și dacă îmi place? Dacă mă prinde și o vreau din nou? Atunci intru în același cerc vicios. Prețul real nu ar fi doar acea experiență singulară, ci pierderea unei părți din mine. Aș coborî un pas, dar fiecare pas te poartă mai departe de tine.
Poți încerca să te minți că e vina ei, că ea a pierdut. Că e superficială, că nu știe ce a pierdut. Că ai fi fost prea bun pentru ea. Dar aceste minciuni sunt doar scuturi temporare, straturi subțiri de autoapărare care te țin departe de adevăr. Adevărul este că, dacă continui să te minți, vei repeta aceleași greșeli din trecut, te vei roti în aceleași cercuri. Aceleași obiceiuri. Aceeași suferință.
Dacă te folosești de alții pentru a-ți ascunde durerea sau pentru a te distra, vei muta doar responsabilitatea pe umerii lor. Vei folosi tehnica struțului – vei băga capul în nisip și vei fugi de realitate. Prețul? O amânare temporară sau, mai rău, o permanentă acoperire a durerii sub straturi de nepăsare și superficialitate, sau shopping excesiv, poate social media în exces. Nu vei rupe rafturile bibliotecilor. Așadar durerea va rămâne acolo, latentă, crescând sub acel praf al uitării. Într-o zi, se va ridica din nou, mai puternică și te vei simți sufocat, sau vei dezvolta alergii pe viață.
A vinde sufletul e prea ușor, dar poate pe bucăți, puțin câte puțin. Și așa ajungi să pierzi părți esențiale din tine, fără să-ți dai seama. Și totuși, știi că prețul e prea mare. Sufletul tău, chiar și fragmentat, nu merită vândut pentru nimicuri temporare sau pentru alinarea fugitivă pe care o poți obține de la cei care doar trec prin viața ta. Nu-ți vinde sufletul unui pasager care nici măcar nu și-a luat bilet, știind că va coborî rapid. Prima variantă, nu la prima oprire. Pentru că el poate vrea să mai rămână puțin, să mai profite de tine o dată sau de două ori. Dar tu știi deja că vei rămâne gol după fiecare „călătorie.”
Deci, durează mult? Mulțumesc, Doamne! Pentru că durerea care durează vine din profunzime. Durează pentru că nu e superficială. Durează pentru că tu nu ești superficial.
Alternativa ar fi fost prea ușoară, dar și prea goală.