E mai ușor să faci imposibilul atunci când nu știi că-i imposibil. Conștiința ne limitează cel mai des, iar pe locul întâi este frica. Frica de a fi prins, frica de nou, frica de noi. Și frica de a face o schimbare în schimb…
Oamenii nu se schimbă. Punct. Asta e părerea mea. Tu rezonezi?
Cum ar fi să îți dai seama cine ești cu adevărat și ce vrei să primești, ce oferi celor din jur? Copiilor tăi, familiei tale? Dacă te comporți urât cu ei, mai e doar o chestiune de timp până când vei oferi același tratament și iubirii de cuplu. Am spus asta pentru că oamenii nu se schimbă. Ei doar joacă roluri temporare. Poartă o mască, pe care o dau jos când ajung „acasă” – se dezbracă, se spală pe mâini, se descalță de bocancii murdari.
Îmi aduc aminte ce-mi spunea mama: „Vezi cum vorbește cu tatăl ei și cum povestește despre mama ei. Așa va vorbi și despre tine, mai devreme sau mai târziu.” Am învățat asta pe pielea mea, dar și pe a altora.
Și uite că, acum, nu vreau nici eu să mă schimb. Nu-mi doresc schimbarea. Îmi doresc să mă cunosc și să evoluez. Valorile mele sunt bine înfipte într-o fundație solidă, deși, recunosc, mai are și ea mici fisuri. Dar sunt sigur că fierul și betonul sunt de calitate.
Dacă nici eu nu cred că mă pot schimba, de ce intrăm în relații sperând să schimbăm ceva la celălalt? Vedem potențial. Proiectăm un ideal pe umerii lui – un ideal de care nici măcar el nu știe. Ce înseamnă „are potențial”? Nu este acum ce îți dorești? Va fi? Când? Îl ajuți tu să devină? Sau îl schimbi? Nu mai bine te retragi înainte?
Îmi aduc aminte cum a început. „Super misto apartamentul tău! Cum ar fi să punem o floare aici și să schimbăm peretele ăla în contrast cu canapeaua? Și, ce zici, am putea pune parchet și în dormitor, că pare rece și fără personalitate? Și aici, un covor mare, pufos! Ce zici?”
Zic să pleci! Nu ai construit tu peretele ăla. Și nu vreau flori pe el, e rece și fără geam – pentru că știu eu de ce.
Asta înseamnă „are potențial.” Îi place de tine, dar ar schimba tot ce îi place la tine, și dintr-o dată nu-i mai place nimic. Vrea să spargă un perete, două, trei. Acoperișul poate rămâne, până realizează că nu-i mai place deloc și te lasă cu pereții prăbușiți și covorul pufos plin de moloz.
Nu am văzut bărbați adevărați să „tuneze” femeia pe care o iubesc. Dragă, dacă ție ți se lasă, nu mi se mai scoală de mult. Bărbații, nu caută proiecte de renovat. Bărbații, am zis. Cred că nici femeile nu ar trebui să o facă.
Nu mai bine ne apucăm să construim împreună idealul? Pentru că dacă alergi după genți și lucruri pe care le poți cumpăra, vei fi fericit doar când rupi eticheta – e noua ta achiziție. Pui un story, primești validarea și… mai departe?
Construind alături de cel iubit, idealul neetichetat, vei fi fericit dimineață, la prânz și seara. Poate nu toată seara, că ești obosit și răpus de toate. Dar n-am văzut pe nimeni să-și pună seara capul pe o geantă de la Dior și să adoarmă fericit cu adevărat. De ce crezi că un obiect te poate schimba? De ce crezi că acel produs te poate face fericit?
Schimbarea impusă vine din presiuni externe și este de cele mai multe ori superficială, pentru ca trebuie să ne conformăm așteptărilor altora. Deși putem juca roluri temporare, esența noastră rămâne neschimbată, iar orice încercare de a ne redefini sub presiune se lasă cu cicatrici.
Evoluția în antiteză, este un proces intern, conștient și dorință de creștere personală. Nu schimbăm ceea ce suntem, ci ne dezvoltăm, rafinându-ne valorile și reparându-ne vulnerabilitățile. Evoluția este autentică și permanentă, un răspuns la nevoia de a deveni mai buni.
Oamenii nu se schimbă, oamenii evoluează. Am zis oameni!
R.