Urla sufletul și nu se mai oprește. Strigă durerea, frustrarea și, acea umilință surdă pe care doar un prost îndrăgostit o poate cunoaște.
Și de ce, mă întreb, alegem noi, bărbații, să rămânem într-o luptă deja pierdută? Știm bine că e degeaba, că e un zid surpat, dar totuși… continuăm.
Iubirea are un gust amar care nu se uită ușor, de fapt asta însemna suferința, să iubești în continuare când doar tu mai iubești.
Ne hrănim cu amintiri, ne amăgim cu atingeri de moment, cu partide de sex care ne fac să ne simțim vii pentru o clipă. Cu ea, evident… cu altele era ușor, cu ea e greu.
Înainte să începeți, îți spune “să știi ca nu înseamnă nimic” tocmai s-a spălat pe mâini de orice vină înainte ca tu să intri în ea. Adânc.
Apoi, ea se uită în ochii tăi, zâmbește subtil și îți șoptește “am terminat” …
Și știi, din adâncul tău, că acele cuvinte nu sunt doar despre actul fizic. E un “nimic” care se repetă, de mai multe ori, o capcană în care ai intrat de bună voie, crezând că de data asta va fi diferit. Dar nu e. Și de fiecare dată când ea termină, te termini și tu.
Dar nu la fel ca ea. Tu te destrami pe interior, lent, fir cu fir, ca nisipul dintr-o clepsidră uitată pe noptieră.
Îți amintești cum o priveai prima dată pe canapeaua unde îți spunea ca viața ei e complexă. Iubește-mă așa cum sunt. O sorbeai din priviri, cum fiecare pas al ei părea un dans între tine și ea, ți-am zis ca m-am îndrăgostit? isi întreba frenetic el, prietenii.
Acum, o privești cum pleacă, fără să se uite înapoi, căutând în jur sfaturi de la alții, orbi și ei în fața suferinței voastre curg variații de mesaje similare: “vei găsi pe altul mai stabil”.
Cred ca nu ai înțeles stabilitatea. Întreabă jucătorii de tenis cum e să joci cu racheta altuia sa crezi ca ai câștigat, dar de fapt doar terenul e al tău. Cel puțin jumătatea pe care joci.
Era al tău, este stabil dar tu vrei altă rachetă.
“Dacă pleaci și ma lași iara” îi repetai necontenit, asta era problema ta în timp ce tu spuneai la toată lumea ca vrei să pleci tu de lângă el de fapt. El se dădea peste cap și te întoarcea la el, pentru ca lupta pentru voi împotriva ta și, tu îi aruncai în cârca gândurile tale și planurile tale meschine și îl terminai definitiv, când planul tău era de fapt să pleci.
Lipsesc ouăle să îți asumi ce zici, ce faci. Probabil sunt omletă Quattro… de aia te comporți așa, alea tari sunt tot la el și, ți le-a arătat de nenumărate ori.
Să ne întoarcem, ca era vorba de altcineva, de o altă perspectiva, cei de față se exclud.
O vezi cum te privește în timp ce te sfărâmi, dar pentru ea nu e decât o altă întoarcere a clepsidrei. “Îmi este dor de tine” îți șoptește când revine aleator, dar în spatele acestor cuvinte e doar un joc al timpului. Timpul tău, pe care ea îl controlează perfid, întorcând clepsidra ori de câte ori are nevoie să-și liniștească demonii.
Dar nu înțelegi iubire, îi șoptește el ușor, că timpul pe care ți l-a dăruit el nu poate fi cumpărat.
Alegerile, dorințele, speranțele lui – toate astea nu se găsesc în portofelul tău, chiar dacă e de piele de Șanel.
Poți întoarce mii de clepsidre, dar nu vei putea retrăi trecutul petrecut cu el. Fiecare răsucire doar îl scurge, moment cu moment, până când nu mai rămâne nimic, din el, din R.
Tu ai vrut doar momente trecătoare, sex care să te facă să te simți bine între două dușuri. Dar el? El voia să te spele de tot ce însemna frică, să îți șteargă durerile în fiecare zi, să te iubească. Dar tu ai fost mulțumită cu acele dușuri scurte, fără să-ți pese de mâinile care te-ar fi ținut în siguranță și care te spălau atent. Ai uitat că iubirea nu se spală cu apă fierbinte și superficialitate. Se spală cu muncă, cu efort și înțelegere, cu lacrimi în scaune de terapie.
Și acum, când el a plecat, rămâi tu și clepsidra ta. Joacă-te singură, căci timpul tău a trecut.
Când alții îți vor timpul trecător, el ți l-a dăruit pe tot. E bărbat, timpul pentru el e cel mai valoros, dar tu nu știi asta. Când alții îți vor cere lovelele sau aurul din bijuterii luate înapoi… el ți-a arătat ca banii nu pot cumpăra iubirea, decât pentru o noapte, maxim două.
E clar că fiecare iubire pierdută ne lasă cicatrici adânci, dar e timpul să ne dăm seama că, de multe ori, nu ne terminăm noi, ci doar iluzia că putem salva ceea ce deja s-a destrămat.
Bărbatul adevărat nu te va căuta în amante, sau atârnată pe garduri, în altă femeie pasageră, fără bilet de voie de acasă, sau în alta prea curând. Va rămâne el cu el până ce gustul tău își pierde orice urmă de plăcere.
R.